SITUAȚIE CRITICĂ

0
505

Situație critică la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, din cauza creșterii numărului de pacienți infectați cu Covid-19. Astăzi, în unitatea medicală erau internate 166 de persoane, dintre care 10 erau tratate în secția ATI și șase ventilate mecanic. Spitalul Municipal Râmnicu Sărat mai are doar un singur pat destinat pacienților infectați cu noul coronavirus, în condițiile în care capacitatea maximă alocată bolnavilor de Covid-19 este de 167 de locuri. Managerul spitalului din Râmnicu Sărat precizează că în valul patru al pandemiei s-au înregistrat cele mai multe infectări în rândul râmnicenilor, comparativ cu celelalte perioade ale pandemiei.

Responsabilii Spitalului Municipal, dar și medicii fac eforturi pentru a menține deschise cele două circuite în unitate, pentru a le oferi îngrijiri, atât pacienților Covid, cât și celorlalțo bolnavi, non-Covid. Un pacient rănit grav la ficat în urma unui accident rutier înregistrat, ieri, pe Drumul Național 2, a fost îngrijit inițial la unitatea medicală din Râmnicu Sărat și transferat ulterior cu elicopterul la Spitalul Fundeni din Capitală. Conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat recomandă tuturor persoanelor să anunțe medicul de familie de la primele simptome ale bolii, iar dacă situația persistă sau se agravează să se prezinte de urgență la unitatea medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here