CERTIFICATUL DIGITAL PENTRU ANGAJAȚI, VOTAT ÎN COMISIILE DE SPECIALITATE

0
350
Sursa foto:businessinsurance.com

Propunerea legislativă prin care angajații unor instituții publice şi private sunt obligati să prezinte la locul de muncă certificatul digital a făcut un prim pas în drumul său către aprobare. Actul normativ a fost ieri admis, cu majoritate de voturi, în comisiile  juridică și de sănătate. Concret, proiectul stipulează că certificatul digital atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR, cu valabilitate 72 ore, sau antigen rapid, efectuat in ultimele 48 de ore.

Personalul vizat de prezentarea certificatului este cel din cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale. Dispoziţiile se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

În ceea ce privește costurile pentru testare, acestea sunt suportate din  către angajat, dacă acesta nu face dovada unei afecţiuni ce reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate. În cazul în care nu se prezintă certificatul digital, raporturile de muncă se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Conducerea unităţilor publice şi private verifică certificatele digitale prin intermediul aplicaţiei mobile “Check DCC”.

Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000  la 100.000 lei. Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti. Propunerea legislativă intră  mai întâi în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, votul final aparținând Camerei Deputaților, care este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here