Meci spectaculos, ieri seară, în Sala Sporturilor din Buzău între handbalistele de la SCM Gloria și campioana și CSM București. Derby-ul Ligii Florilor s-a încheiat la egalitate, cu un gol marcat de bucureștence, prin Cristina Neagu în ultima secundă a partidei. Gloria Buzău a dominat prima repriză, grație unei apărări consistente și a unui atac inventiv, dând impresia, la un moment dat, că poate câștiga din nou confruntarea cu CSM București. Buzoiencele n-au știut, însă, să speculeze momentele cheie, irosind cu nonșalanță două lovituri de la șapte metri, dar și câteva atacuri purtate în superioritate numerică. La pauză, a fost 10 la 9 pentru Gloria.
A a doua repriză a fost mult mai echilibrată, formația Cristinei Neagu intrând în teren mult mai organizată în apărare și mai inspirată pe faza de atac. Ambele echipe au mers, însă cap la cap, niciuna dintre echipe nereușind să se distanțeze la mai mult de două goluri. Finalul partidei a fost încins. Cu două secunde înainte de ultimul gong, Marija Petrovici a adus-o pe Gloria în avantaj, însă geniul Cristinei Neagu a ieșit la rampă încă o dată. Cea mai bună handbalistă din lume a reușit să înscrie imediat, de la mijlocul terenului. La final, a fost egal, 22 la 22, care a nemulțumit totuși echipa buzoiană. În urma rezultatului de ieri seară, CSM București și Gloria Buzău conduc clasamentul Ligii Florilor, cu câte 13 puncte. Podiumul este completat de Rapid București, cu mențiunea că feroviarele au disputat doar cinci partide.