ÎNCĂ 3 SĂPTĂMÂNI

0
712

Buzoienii vor mai avea de așteptat cel mult 3 săptămâni până când vor putea circula pe noul pod de la Vadu Pașii. Deși podul poate fi dat oricând în folosință, inaugurarea întârzie din cauza lucrărilor de asfaltare demarate de Primăria Vadu Pașii pe strada care face legătura între comună și podul peste râul Buzău. Firma care execută lucrările estimează că acestea se vor finaliza la sfârșitul lunii octombrie. Legătura rutieră între Buzău şi Vadu Paşii este întreruptă de aproape 16 ani, după ce podul vechi, realizat după planurile lui Anghel Saligny, a fost puternic avariat de viituri. De atunci, localnicii din Vadu Pașii, dar și din alte comune, sunt nevoiți să facă un ocol de 6-7 kilometri, prin Mărăcineni, pentru a ajunge în municipiul de reședință al județului. Lucrările la noul pod au început în 2017 și ar fi trebuit să fie gata anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here