Asigurarea este dată chiar de către primarul municipiului, Sorin Cîrjan, care precizează că spitalul nu va redeveni unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Sorin Cîrjan afirmă că spitalul a făcut eforturi pentru menținerea celor două circuite, atât pentru pacienții tratați pentru noul coronavirus, cât și pentru cei care prezintă alte afecțiuni. În cazul în care numărul persoanelor infectate va crește, unitatea medical va mări la 128 numărul de paturi destinate bolnavilor de coronavirus.
Edilul mai spune că, deși au existat nelămuriri cu privire la soarta spitalului din Râmnicu Sărat, reprezentanții Ministerului Sănătății au dat asigurări că spitalele care au fost unități suport pentru tratarea pacienților de COVID-19 nu se vor mai închide. Zilele trecute, primarul din Râmnicu Sărat și consilierii locali au transmis un memoriu către Direcția de Sănătate Publică Buzău, Prefectură și Ministerul Sănătății, prin care solicită ca Spitalul Municipal Râmnicu Sărat să rămână în continuare deschis pentru toți pacienții. Dacă unitatea se va închide, primarul spune că va contesta decizia în instanță. Ieri, în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, erau tratați pentru COVID-19, 81 de pacienți.