DEBUT CU DREPTUL

0
529

După mai bine de un an, HC Buzău a revenit în Sala Sporturilor pentru un meci oficial. În runda inaugurală a noii ediţii a Ligii Naţionale de handbal masculin, echipa buzoiană a avut parte de un adversar în premieră în primul eşalon, nou promovata CSM Alexandria, într-o partidă disputată duminică seară.

Aşa cum anticipa şi antrenorul Pero Milosevic înainte de meci, nu a fost deloc o partidă simplă pentru buzoieni. Oaspeţii au reuşit în pauza competiţională mai multe transferuri interesante, în frunte cu banca tehnică, unde a venit Constantin Ştefan, antrenorul care a cucerit cu Dinamo ultimele patru titluri de campioană.

Startul a fost echilibrat, cu ambele echipe mergând cap la cap, cu reuşite ale buzoienilor care n-au dat voie oaspeţilor, în avantaj în câteva rânduri, să capete şi mai mult tupeu. Totuşi, graţie experienţei superioare, gazdele s-au desprins în ultimele zece minute, iar prima repriză au încheiat-o în avantaj, 14-11.

Alexandria s-a ţinut bine şi după pauză iar meciul şi-a păstrat suspansul până aproape de final. Abia cu şase minute înainte de final, la fel ca în prima repriză, gazdele s-au dus la patru goluri, scor 23-19, dar adversarii nu s-au dat bătuţi şi au marcat de trei ori la rând.

A rezultat o victorie la limită, 23-22, suficientă pentru cele trei puncte în dreptul Buzăului. În următoarea etapă, HC Buzău va avea o deplasare grea, la Constanţa, unde va întâlni formația HC Dobrogea Sud. Partida va avea loc duminică, 12 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here