FC Buzău s-a impus clar, ieri, în duelul celor două echipe buzoiene în turul 2 al Cupei României la fotbal. Chiar dacă spera la un rezultat bun, Metalul Buzău a fost învinsă de echipa din Crâng, pe propriul teren, la capătul unei partide în care cel mai jucător al gazdelor a fost portarul Rareș Șerban.
Echilibrul partidei s-a rupt rapid, FC Buzău reușind să înscrie încă din minutul 8, grație șutului imparabil al lui Cristian Ciobanu, la capătul unei acțiuni impetuoase, în banda dreaptă. Până la pauză, FC Buzău și-a mai creat câteva ocazii bune de gol, reușind să majoreze diferența în minutul 41, după un penalty acordat destul de ușor. Veteranul Ciprian Petre a înscris imparabil de la 11 metri, astfel că oaspeții au intrat la vestiar la adăpostul a două goluri.
La 10 minute după reluare, Metalul a beneficiat, la rându-i, de o lovitură de pedeapsă transformată elegant de Andrei Pavel. Suspansul s-a risipit târziu, în minutul 90, după ce Ekollo a înscris cu latul pentru o victorie fără dubii a celor de la FC Buzău: 3-1. Metalul Buzău, scutită acum de grija Cupei, debutează vineri în campionat, acasă cu Dinamo Bacău. De partea cealaltă, FC Buzău poate spera la un parcurs decent în cea mai veche competiție națională, în funcție și de adversarul întâlnit în runda următoare. Buzoienii joacă, sâmbătă, acasă, cu Unirea Constanța.