O nouă inițiativă interesantă a Centrului de Artă Aluniș. Este vorba despre deschiderea, în luna octombrie, a primei școli de olărit. Deschiderea școlii este doar un prim pas al unui proiect mai amplu ce își propune introducerea ceramicii de Colți în circuitul comercial prin organizarea de tabere, ateliere, cursuri de calificare și expoziții. De asemenea, inițiatorii proiectului doresc ca școala de olărit să devină și o atracție turistică, mai ales că obiectivul face parte din Ținutul Buzăului, o zonă pitorească extrem de valoroasă pentru Buzău și România. Până la terminarea casei de rezidență a școlii, Școala de olărit va funcționa temporar, începând cu 1 octombrie 2021, în spațiul Centrului de Artă Aluniș.