Creşte numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în județul Buzău, majoritatea la persoane nevaccinate. Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9 cazuri de infectare cu Covid-19. Pacienţii au vârste cuprinse între 22 şi 83 de ani, unul singur fiind vaccinat. Dintre cei nouă pacienţi confirmaţi Covid-19, cinci sunt din municipiul Buzău şi câte unul din Breaza, Berca, Bălăceanu şi Vadu Paşii. De asemenea, în weekend s-au înregistrat zece confirmări, la persoane de toate vârstele, inclusiv, la copii mici, iar ieri, alte cinci cazuri. Cei mai mulți dintre buzoienii depistați cu SARS COV2 sunt nevaccinați.