EXPOZIȚIA „DACICA 3D”, LA MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
461

Expoziție inedită la Muzeul Județean de Istorie Buzău! Este vorba despre expoziția temporară virtuală ”Dacica 3D”, organizată de muzeul din Buzău, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Expoziția face parte dintr-un program mai amplu, ”VReau la muzeu”, derulat la nivel național de muzeul din Zalău.

Piesele de patrimoniu sunt scanate fotogrammetric și modelate 3D, într-o sală de expoziții recreată printr-o aplicație de realitate virtuală. Vizitatorul are posibilitatea să intre virtual în această sală unde, prin intermediul unui controller, poate interacționa cu piesele expuse, le poate apropia pentru a vedea anumite detalii decorative sau de realizare, întreaga vizită fiind însoțită de informații aferente tematicii expoziției.

Tot în cadrul expoziției „Dacica 3D”, vizitatorii au ocazia să se plimbe, virtual, cu caleașca prin centrul municipiului Zalău.

Expoziția de la Muzeul Județean Buzău poate fi vizitată în perioada 12 august – 12 septembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here