UN NOU VAL DE CANICULĂ

0
509

Este alertă de cod galben de caniculă în aproape toată țara, iar Buzăul nu va scăpa de noul episod de caniculă. Meteorologii spun că valul de caldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Având în vedere temperaturile tot mai ridicate şi gradul mare de disconfort termic, autoritățile din Râmnicu Sărat au luat măsuri pentru a proteja de caniculă persoanele vulnerabile.

În perioadele caniculare, organismul uman este supus unui stres extrem, din cauza pierderilor de apă și electroliți. Din acest motiv, medicii recomandă să beți zilnic între 1.5 și 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. De asemenea, nu trebuie să consumaţi alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Mulți oameni știu aceste reguli și își iau măsuri de precautie.

Și cei care sunt în concediu, în această săptămână, la mare, vor avea parte de o vreme caniculară. Meteorologii le recomandă să evite să stea la plajă la orele prânzului când indicele temperatură – umezeala va fi destul de ridicat. Avertizarea cod galben de caniculă este valabilă până sâmbătă 31, iulie, la ora 22:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here