Termenul până la care va puteți cumpăra vechimea în muncă a fost prelungit cu doi ani. Așa că personele cărora le lipsesc ani din stagiul de cotizare sau pur și simplu vor să aibă mai mulți bani la bătrânețe, își pot cumpăra vechime în muncă, până la 1 septembrie 2023. O lege promulgată recent de presedintele Romaniei prevede prelungirea acestei facilități cu încă doi ani, pentru că au fost multe cereri. Puteţi cumpăra, retroactiv, până la şase ani de vechime în muncă. Potrivit reprezentantilor Casei Nationale de Pensii, persoanele care îndeplinesc condiţiile de deschidere a unui drept de pensie au posibilitatea să-şi completeze stagiul de cotizare, respectiv cel minim sau complet.
Pentru asigurarea minimă, la salariul minim, o persoană trebuie să achite 572 de lei pe lună, care înseamnă contribuţia de asigurări sociale pe o lună aferentă salariului minim pe economie. Aşadar, pot cumpăra vechime în muncă cei care au ajuns la vârsta pensionarii ori sunt cu cel mult 5 ani înainte de a ieşi din activitate şi constată că au goluri în stagiul de cotizare, fie pentru că au lucrat în străinătate la negru, fie au uitat sau nu au putut să-şi achite contribuţiile la pensie.
Pot apela la această variantă şi cei care vor să-şi asigure o pensie mai mare, cu mai mulţi ani vechime, pe lângă stagiul complet de 35 de ani sau cel minim de 15 ani. In primul rand trebuie să depuneţi o cerere la Casa de Pensii de care aparțineți, împreună cu o copie după cartea de identitate și o declarație pe propria răspundere în care menționați că nu ați încasat pensie și nici indemnizație de șomaj în perioada pentru care vreți să cumpărați vechime.
La Casa de Pensii vi se calculează cât costă această perioadă în plus la vechime, iar plata o faceți într-o singură tranșă sau în rate lunare, în contul Casei de Pensii. Anul acesta, de exemplu, veți plăti cel puțin 6.900 de lei pentru un an în plus la pensie, dar când încheiaţi contractul cu Casa de Pensii, puteţi să faceţi pe ce sumă doriţi, pentru ca nu exista un plafon. Până acum, 7.300 de români şi-au cumpărat vechime în muncă pentru care au plătit 90 de milioane de lei.