Se anunță un weekend plin de adrenalină pentru buzoieni. Vineri și sâmbătă, ei vor putea fi martorii unui adevărat spectacol de Rally Raid. Este vorba despre Baja România, competiție care debutează vineri în Piața Dacia din Buzău cu prezentarea mașinilor cu care piloții vor concura într-o cursă de peste 500 de kilometri. Competiția se derulează sub egida Ministerului Tineretului si Sportului, Federația Română de Automobilism Sportiv, Federația Română de Motociclism și Asociația Cultură, Sport și Timp Liber MOTORSPORT din Italia. Printre concurenții la Baja România vor fi prezenți atât piloți cu experiență în competiții de Campionat Mondial, cât și participanți la competiții celebre precum Dakar, Africa Eco Race, Silkway (se citește Silcuei) ori Panaafrica. Cea de-a cincea ediție a competiției Baja România reunește la start piloți din Italia, Bulgaria, Turcia, Finlanda și România. Marea provocare are loc sâmbătă, 10 iulie, atunci când piloții vor primi foaia de traseu și vor începe cursa de 555 km neîntrerupți pe care îi vor parcurge într-o singură zi, exact ca la o etapă Dakar.
Chiar la debutul cursei de raid rally, piloții vor afla, atât traseul, cât și diversele încercări la care trebuie să răspundă cu îndemânare și viteză. Tocmai aceste provocări i-au determinat pe mulți piloți internaționali să-și testeze limitele, alegând să parcurgă dealuri, câmpii, munți și zone nisipoase la Buzău. La linia de start vor fi prezente vehicule din toate categoriile ce pot participa la curse de rally raid: auto, moto, Buggy, UTV, ATV și Quad. Vineri, de la ora 15:00, va avea loc festivitatea de deschidere a competiției de motocross pe circuitul din localitatea Gura Câlnăului, din comuna Vadu Pașii. Sâmbătă, 10 iulie, de la ora 07:00, din Piața Dacia se va da startul competiției. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, începând cu ora 20.00, iar la final, fanii de adrenalină vor avea parte și de un spectacol grandios pe platoul din Piața Dacia.