A ÎNCEPUT BACALAUREATUL

0
492

Săptămâna a început cu emoții pentru absolvenții clasei a 12-a, care au dat  astăzi prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Peste 133.000 de absolvenţi de liceu sunt s-au inscris  la sesiunea iunie-iulie, dintre care  aproximativ 115.000 de elevi sunt din promoția de anul acesta, carora li se adauga alti  20 de mii de elevi din promoțiile anterioare. Prima probă a examenului de bacalaureat, cea scrisă la Limba și literatura română, a inceput la  9 dimineața.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

La intrarea în școală, elevii vor primi câte o mască, pe care sunt obligați să o poarte pe durata examenului. Vor fi așezați câte unul în bancă și nu au voie în sala de examen cu rucsac, genți, cărți sau telefoane mobile. Cei prinși cu astfel de obiecte vor fi eliminați din examen, indiferent dacă au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

După proba la Limba și Literatura Română, candidatii dau maine proba obligatorie a profilului, apoi, miercuri, proba la alegere a profilului. Anul acesta, nu se mai dau probele de competențe digitale și lingvistice. Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat se vor afișa pe 5 iulie, iar rezultatele finale, în urma rezolvarii contestațiilor, pe 9 iulie. Afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să  sustina toate probele scrise, sa obtina cel putin nota 5 la fiecare dintre acestea , iar media finala sa fie minim 6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here