Teatrul ,,George Ciprian” ne invită duminică, 27 iunie, de la ora 18:00 la spectacolul „Bărbații la 40, Femeile la 43”, scris și regizat de Octavian Strunilă. Este un spectacol despre criza prin care trec aproape toate cuplurile cel putin o dată în viață. Dacă despre bărbați este bine știut faptul că “middle age crisis” se manifestă la 40 de ani, despre femei încă se discută. La 30, la 35 sau la 43? Să te înșele soția cu “cel mai prost din clasă”, să te prindă criza de la 40 cu un milion de euro în cont sau să fii părăsit pentru că esti un om prea bun la suflet, sunt problemele cu care se confruntă personajele noastre surprinse în trei tablouri: la 29, la 40 și apoi la 43 de ani. În distribuție îi putem aminti pe actorii Leonid Doni, Andreea Mateiu și Octavian Strunilă. Prețul unui bilet este de 80 de lei, iar biletele se găsesc la Teatrul George Ciprian, la Agenţia de Bilete a Teatrului ,,George Ciprian” din bdul. Nicolae Bălcescu, dar și on-line: https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/calendar.php.