Au muncit împreună cu profesorii coordonatori, au participat la evenimentele artistice locale, și-au demonstrate talentul și s-au bucurat de succesul înregistrat. Este vorba de elevii Școlii Populare de Arte din cadrul Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat. Chiar dacă pandemia de coronavirus a schimbat ritmul de zi cu zi, institutia s-a adaptat noii realitati, iar copiii au participat la cusuri, respectând toate măsurile de igienă și siguranță impuse. Școala Populară de Arte din cadrul Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” s-a înființat în anul 2017 și are următoarele ramuri artistice: canto muzică ușoară și populară, vioară, pian clasic, instrumente de suflat, chitară, grafică și pictură, coregrafie, dans popular, precum și instrumente de percuție și orgă electronică.