Buzoienii aflați în impas financiar din cauza imposibilităţii achitării ratelor la bănci pot apela la asistenţă din partea specialiştilor Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, care funcţionează în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Aceasta, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a decis să sprijine, prin intermediul respectivei direcţii, implementarea Legii insolvenţei persoanelor fizice. Astfel, buzoienii interesaţi, pot să acceseze site-ul www.anpc.ro — secţiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook ,,Insolvenţă Persoane Fizice” sau să se adreseze personalului specializat din Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatoritor pentru detalii şi informaţii suplimentare.