Luna mai vine cu spectacole de comedie la Teatrul „ George Ciprian”. Pe 25, 29 și 31 mai vom râde copios la cele 3 comedii spumoase: Cum să pierzi totul într-o zi, regia Răzvan Oprea, Lettice și Leușteanul, regia Geanina Hergheligiu și Divorțul anului, regia Ovidiu Cuncea. Cum să pierzi totul într-o zi ( 25 mai, ora 19:00 ), adaptare a regizorului Răzvan Oprea, este o comedie fabuloasă care nu va lăsa publicului să respire între cascadele de râs. Spectacolul este despre un industriaș bogat și avar care pierde totul într-o singură zi. Din distribuție fac parte Silviu Biriș, Magda Catone, Ozana Barabancea, Răzvan Oprea/ Pavel Bârsan, Ana Odagiu, Natalia Dragomir, Sergiu Costache, Radița Roșu, iar scenografia este semnată de Simona Marcu.
Lettice și Leușteanul ( 29 mai, ora 19:00 ) este o savuroasă comedie satirică, scrisă în 1987, special pentru actrița Maggie Smith și spune, într-un stil plin de umor fin și nuanțat povestea întâlnirii dintre Lettice Douffet (o femeie pasionată de istorie, teatru și bucătărie elisabetană), ghid turistic la Conacul Fustian, conac bântuit (în opinia ei) și Charlotte (Lotte) Schoen, aparent rigidul reprezentant al Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor Istorice ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Regia este semnată de Geanina Hergheligiu, iar traducerea de Crina Lință. O comedie verbală, ierbală, dar nu și letală cu Crina Lință, Ioana Pavelescu și Silviu Biriș.
Divorțul anului ( 31 mai, ora 19:00 ) este o piesă adaptată de însuși marele actor Ion Lucian, după o idee a unui film celebru din perioada anilor ‘70 și readaptată zilelor noastre de regizorul și actorul Ovidiu Cuncea. Piesa tratează în mod comic și ironic, cu accente dramatice relația soț-soție, a unor oameni ce se îndreaptă spre „a treia tinerețe” și care se află prinși în vârtejul „ipocriziei conveniențelor moderne”. Distribuția în ordinea apariției în scenă: Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Aurelian Temișan. Regia este sub semnătura lui Ovidiu Cuncea, scenografia este creată de Gabi Albu, iar costumele sunt realizate de Ellida Toma.
Biletele pentru spectacole pot fi achiziţionate de la Teatrul George Ciprian, de la Agenţia de Bilete a Teatrului ”George Ciprian” situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, dar și online de pe https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/calendar.php. Mai multe informații cu privire la spectacole și bilete găsiți pe site-ul www.teatrulgeorgeciprian.ro.