PREPARATELE DIN CARNE DE MIEL VOR LIPSI DE PE MULTE MESE ÎN ZIUA DE PAȘTI

0
580

În pieţe mieii au fost scosi  la vânzare, dar sunt  mai scumpi ca în anii trecuți. Un kilogram de carne de miel costa intre 35 si chiar 40 de lei. La  asa preturi nici oamenii nu sunt prea dornici sa cumpere. Multi dintre clienti nu isi permit sa ia un miel intreg, asa ca se multumesc doar cu cateva kilograme, cat sa isi satisfaca pofta in ziua de Pasti.

Seceta, dar și criza sanitară în care ne aflăm sunt doar câteva dintre motivele care au determinat creșterea prețurilor. Producătorii sunt nemulțumiți de modul în care au mers vânzările până acum. Ceva mai ieftini sunt mieii cumparati direct de la crescători, care si ei spun ca nu pot lăsa prețurile mai jos pentru că au avut costuri mari peste iarnă cu hrana animalelor. Așa că vând cu 15 lei kilogramul în viu și cu 25 carnea tăiată.

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor supraveghează în permanență vânzarea mieilor, in aceasta perioada și vine cu câteva recomandări. Oamenii trebuie  să achiziționeze doar din spații și unități care știu că sunt supuse controlului sanitar-veterinar. În piețele agroalimentare  se va comercializa carne de miel zilnic, până sâmbătă pe 1 mai.Pentru cei care nu își permit să cumpere miel acum, unii comercianți promit că vor avea reduceri în ajun de Paști.

Anul trecut fermierii au înregistrat pierderi însemnate în perioada Paștelui. Din cauza restricțiilor de circulație au rămas cu marfa nevândută. Acum însă au existat  si solicitări din tarile arabe pentru carnea de miel, în special din Iordania, Libia și Liban. Arabii sunt cei care cumpara cei mai multi miei din România, pentru ca au  prețuri mai bune decât anul trecut și nici nu mai sunt nevoiti sa apeleze la intermediari.

Dintre statele UE, avem practic cea mai ieftină carne provenită de la mieii de peste 13 kg. Crescătorii de ovine din Europa practică prețuri medii cu până la 16,4% mai mari față de perioada similara a lui 2020,  dacă vorbim de mieii de peste 13 kg, și cu 7,5% în plus în cazul mieilor de sub 13 kg, indică ultimele date ale Comisie Europene.

În valori absolute, kilogramul de miel în carcasă vândut la poarta fermei costă în medie între 6,81 de euro , pentru miei de peste 13 kg și 6,05 euro , pentru mieii cu greutatea  sub 13 kg. În România se cumpără în general miei de 7 pana la 20 de kg. România a sacrificat anul trecut 6,4 milioane de oi, fiind al doilea cel mai mare producător de carne din UE după Spania, cu o cotă de 18%. Crescătorii autohtoni sunt, totodată, și cei mai mari exportatori de oi vii din Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here