Organizațiile de tineret, instituțiile publice, școlile, dar și cetățenii trebuie să își unească forțele pentru un mediu mai sănătos la Râmnicu Sărat. Este și scopul proiectului ,,Mai curat Râmnicu Sărat”, inițiat în urma unui parteneriatul public- privat, care are ca scop accesarea de fonduri pentru demararea unor acțiuni de ecologizare. Autoritățile din Râmnicu Sărat și Cosmin Răileanu, antreprenorul din municipiu, care a inițiat proiectul, îi invită pe toți locuitorii să se alăture acțiunilor de protejare a mediului.
În această seară, începând cu ora 18.00, Fundația Comunitară Buzău organizează Gala Cercului de Donatori, eveniment ce va fi transmis și în mediul online, în cadrul căruia râmnicenii vor avea posibilitatea de a susține acest proiect, prin donații. Scopul proiectului ,,Mai curat Râmnicu Sărat” este de a promova o viziune responsabilă în relația cu mediul înconjurător a tuturor râmnicenilor.