CÂND ÎNCEPE RECENSĂMÂNTULUI GENERAL AGRICOL, LA BUZĂU?

0
417

Direcția Agricolă Buzău anunță că în perioada 10 mai – 31 iulie 2021 se desfășoară Recensământul general agricol, runda 2020, operațiune statistică pentru colectarea, prelucrarea și diseminarea datelor privind structura exploatațiilor agricole. Recensământul general agricol, runda 2020 asigură informaţii şi date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor în domeniul agricol necesare procesului de participare a României, ca stat membru UE, la Politica Agricolă Comună şi va evidenţia schimbările intervenite de la runda 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce priveşte situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală etc.

Recensământul General Agricol este o acțiune de mare anvergură care va asigura informații complexe şi date statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agricole și de dezvoltare rurală. RGA 2020 se va desfășura prin interviu față în față realizat de către un recenzor cu reprezentantul legal al exploatației agricole sau cu o altă persoană din cadrul acesteia care poate furniza informațiile solicitate, prin intermediul unui chestionar electronic instalat pe un echipament informatic portabil (tableta).

Pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului se realizează de către Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile teritoriale din subordinea acestora, sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here