Edilul municipiului Buzău, Constantin Toma, susţine că primarii reprezintă o categorie vulnerabilă, dat fiind că sunt expuşi unor riscuri foarte mari de infectare cu SARS-CoV2, în special pe parcursul intâlnirilor la care trebuie să participe cu diverse ocazii. Prezent la lansarea Campaniei Nationale “Vaccinare şi testare pentru invătare”, primarul din Buzău şi-a exprimat nemulțumirea că personalul din administraţia publică locală a fost inclus doar în etapa a doua a campaniei de vaccinare. Edilul a făcut declaraţiile în contextul în care infecția cu Coronavirus a închis Biroul Investitii şi Achiziţii din Primăria Buzăul. 12 angajaţi au fost trimişi acasă, unde vor rămâne timp de 14 zile, după confirmarea cu SARS-CoV-2 a doi dintre ei, chiar dacă în cazul celorlalti zece testele rapide au fost negative.