134 400 DOZE DE VACCIN MODERNA VOR AJUNGE ASTĂZI ÎN ȚARĂ

0
491

Cele 134.400 doze de vaccin Moderna care vor ajunge astăzi în țară vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman. Urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în lanțul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Până la acest moment, în țara noastră au fost recepționate 426.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică Moderna, iar din data de 04 februarie, au fost administrate 258.141 de doze persoanelor programate la vaccinare.

Alocarea dozelor de vaccin pentru Romania se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here