Fermierii buzoienii care aşteptau subvențiile pentru combustibil, ce urmează să fie achitate din bugetul naţional, mai au de aşteptat cel puţin o săptămână, deoarece Executivul nu a aprobat încă sumele necesare subvenţiei la motorină. Anul trecut, la Buzău au fost alocaţi aproape 28 de milioane de lei, bani ce reprezintă ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură. 911 de fermieri au beneficiat în 2020 de acest ajutor, numărul acestora fiind în creştere comparativ cu anul 2019, când 881 fermieri au primit bani pentru motorină. Fermierii buzoieni aşteaptă subvențiile pentru motorină aferente trimestrelor III şi IV din 2020 şi trimestrului I din 2021. Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost lansată în dezbatere publică pe 16 martie. De atunci, au trecut 6 şedinte de Guvern, în care plafoanele cu banii ar fi putut fi aprobate.