POSTURI MULTE, CANDIDAȚI PUȚINI, LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BUZĂU

0
431

De ani buni, Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează la cota de avarie în ceea ce privește numărul de medici. De-a lungul timpului, conducerea unității sanitare a organizat numeroase concursuri pentru ocuparea unor posturi libere, însă de fiecare dată, puțini absolvenți de medicină au fost interesați. De curând, au fost vacantate 31 de posturi de medic, în aproape toate secțiile unității, însă doar 6 candidați și-au depus dosarele până la finalizarea perioadei de înscriere la concurs.

Concursurile pot avea loc între 30 și 90 de zile de la data publicării anunțului de angajare, ceea ce înseamnă că acestea vor avea loc începând cu a doua jumătate a lunii aprilie. Nevoia de medici rămâne mare la nivelul unității medicale, astfel că se vor organiza în continuare astfel de concursuri, în încercarea de a se completa echipa de specialiști de care unitatea medicală are nevoie.

Pentru a atrage medici la Spitalul Judeţean de Urgență Buzău, Consiliul Județean oferă mai multe facilităţi. În prezent, medicii care vin din alte localităţi să profeseze la spitalul din Buzău beneficiază de decontarea cheltuielilor de chirie şi întreţinere în limita a 1.000 de lei. Totodată, medicii care vor fi încadrați la Spitalul Județean vor primi un bonus financiar de 2.900 de lei, lunar, timp de 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here