PRIMELE TOMATE CULTIVATE ÎN SOLARII SUNT GATA SĂ AJUNGĂ PE MESELE BUZOIENILOR

0
444

Roșiile au început să se coacă, iar în următoarele zile vor ajunge pe tarabe. Tomatele românești sunt mai gustoase decât cele din import, sunt crescute natural, însă vor fi și mai scumpe. Mircea Tatu este unul dintre producătorii primelor roșii autohtone din acest an. La ferma lui Mircea Tatu, de la Cochirleanca, producția de tomate se anunță a fi foarte bună. Roșiile sunt bine coapte, iar gustul lor va fi cel care îi va convinge pe cumpărători să le aleagă în defavoarea celor din import.

Tomatele buzoianului sunt mari, zemoase și foarte gustoase, încât par a fi roșiile din grădinile bunicilor. Ele sunt de fapt soiuri olandeze, selectate și adaptate solului și climei din zona Buzăului. Legumicultorul spune că va vinde legumele la început cu 20 de lei kilogramul. Fermierul din Cochirleanca are vești bune pentru toți cei care sunt în goana după verdețuri și legume sănătoase, produse în sol românesc. Odată cu tomatele, va aduce la tarabe castraveți, salată și ceapă verde, toate produse natural. Mircea Tatu este unul dintre cei mai mari legumicultori din zona Buzăului. Acesta începe să livreze marfă proaspătă în piețe, începând din acest weekend, până în decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here