INCENDII ÎN LANȚ

0
440

Nu mai puțin de 14 incendii de vegetație, unele de amploare, au avut loc în acest sfârșit de săptămână, în județul Buzău. Potrivit pompierilor, incendii mari au fost la Scorțoasa, la Beceni, în două puncte, la Grebănu, la Merei  în satul Niculești, dar și la Berca, în satul Cojanu. În total, în incendii au ars peste 200 de hectare de teren. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă, din cauza  suprafeței mari care ardea, a vântului care  alimenta focul, dar și a terenului accidentat care nu permite întotdeauna autospecialelor să intre până în mijlocul incendiului. Potrivit legii, incendierea terenurilor pentru igienizare este interzisă  fără înștiințarea autorităților. Cei prinși că dau foc dealurilor, fără aviz de la Primărie,  iar flăcările scapă de sub control  riscă amendă și dosar penal, dar pierd și eventuale subvenții de la APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here