Polițiștii locali din municipiul Buzău vor avea un program de patru zile pe săptămână, și nu 5, ca până acum, iar salariile le vor tăiate cu 25 la sută! Decizia a fost adoptată în ședința de ieri a Consiliului Local Buzău, iar măsura îi vizează pe 230 de polițiști locali din serviciul de pază al școlilor și grădinițelor. Propunerea municipalității a stârnit dezbateri aprinse între consilierii Opoziției, pe de-o parte, și conducerea Primăriei Buzău, de cealaltă parte.
Conducerea Poliției Locale Buzău invocă motive economice în decizia de reducere a salariilor polițiștilor locali de la paza școlilor și grădinițelor. Primarul Constantin Toma a intervenit și el în timpul dezbaterilor. Ca și în trecut, edilul a spus că Poliția Locală din Buzău este supradimensionată și că intnționează, în acest an, chiar să concedieze o parte din polițiștii locali! Așa cum era de așteptat, proiectul propus de edilul Constantin Toma a trecut la vot, PSD având majoritate lejeră în Consiliul Local Buzău.