Primele bilete de tratament repartizate prin Casa de Pensii au ajuns la Buzău, urmând ca startul tratamentelor subvenționate pentru pensionari să aibă loc mâine, 23 martie. În total, Buzăul a primit 192 de bilete, cele mai multe fiind pentru cei cu probleme reumatismale. Pensionarii din Buzău mai pot, însă, solicita tratamente și pentru afecțiuni digestive și cardiovasculare pentru că sunt locuri disponibile în stațiunile cu renume precum Covasna și Olănești. Cele mai multe locuri sunt disponibile pentru Sărata Monteoru unde, de exemplu, în prima serie pot pleca aproape 80 de buzoieni. Chiar și așa, reprezentanții Casei Județene de Pensii Buzău se tem că vor rămâne cu bilete nerepartizate tocmai pentru că pandemia a diminuat drastic numărul doritorilor.