Noi avarii și întreruperi ale energiei electrice în județul Buzău. O nouă pană de curent a avut loc, seară trecută, după ora 22,00, în satul Zorești, din comuna Vernești. După câte se pare, pana a fost provocată de un transformator care a ars. Din cauza avariilor, oamenii din Zorești nu au avut curent electric în case și nici semnal TV și internet. De asemenea, din cauza aceleași pene de curent, locuitori din alte trei sate, Lipia, din comuna Merei, Săsenii Noi și Săsenii pe Vale, din comuna Vernești nu au beneficiat de semnal TV și internet. Grav este că situația din Zorești nu a fost remediată nici în prima parte a zilei de astăzi. De câteva luni, mai multe localități ale județului Buzău sunt afectate periodic de întreruperi de curent electric, iar situația este cu atât mai gravă cu cât acestea au devenit tot mai dese.