CREȘTE NUMĂRUL DE PACIENȚI LA SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT

0
857
Sursa foto: Arhiva

Valul trei al pandemiei crește din nou presiunea pe Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, unitate suport pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus. În această dimineață, în spital erau internați 55 de pacienți, dintre care 8 bolnavi erau tratați în secția ATI. În urmă cu două săptămâni, conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat a făcut a transmis o nouă adresă către Direcția de Sănătate Publică Buzău și Ministerul Sănătății în vederea redeschiderii unității pentru tratarea tuturor pacienților. Circuitele gândite de reprezentanții spitalului au fost aprobate de către DSP, iar documentele au fost trimise către Ministerul Sănătății.

În momentul în care conducerea Spitalului Municipal a transmis ultima adresă către DSP Buzău, în unitatea medicală mai erau internați doar 28 de bolnavi cu COVID-19, un număr foarte mic de pacienți comparativ cu cel al personalului medical existent. În 2020, dar și anul acesta, conducerea Spitalului Municipal Rm. Sărat împreună cu Primăria au făcut nenumărate demersuri către Direcția de Sănătate Publică Buzău și Ministerul Sănătații, pentru ca unitatea medicală să poată asigura servicii medicale tuturor pacienților din zona Râmnicu Sărat. Redeschiderea spitalului și pentru pacienții non- Covid este dorința majoră a populației, dar și a colectivului medical al spitalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here