MODERNIZAREA POLICLINICII, ÎN STAND BY

0
478

Una dintre cele mai importante investiții cu fonduri europene din Spitalul Județean Buzău, modernizarea Policlinicii din unitatea medicală, bate pasul pe loc. Proiectul privind dotarea ambulatoriului ar trebui finalizat în doar trei luni, însă, deocamdată, nu a fost achizionat niciun aparat. Mai mult, la licitația pentru achiziția componentelor IT și electronice nu a fost depusă nicio ofertă. Proiectul are ca sursă de finanțare fondurile europene și are ca scop dotarea cabinetelor medicale cu aparatură performantă, astfel încât diagnosticarea și tratarea pacienților care ajung în ambulatoriul Spitalului Județean să fie cât mai rapide. Valoarea totală a proiectului este de aproape 10,7 milioane de lei, din care circa 7,5 milioane de lei reprezintă finanțare neramburasabilă, iar aproape 3 milioane de lei provin din bugetul național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here