CUM SE VA FACE PLATA PERSONALULUI MEDICO – SANITAR CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA ÎN CADRUL CENTRELOR DE VACCINARE?

0
488

Plata personalului medico – sanitar şi a registratorilor medicali, cu excepţia personalului delegat sau detaşat, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID – 19 organizate de către autorităţile publice locale sau judeţene, în alte locaţii decât cele organizate de către unităţile sanitare care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate se face în baza unui contract distinct, de prestări servicii, încheiat între personalul medico – sanitar, respectiv registratorul medical şi reprezentantul legal al autorităţii publice locale sau judeţene.

Modelul contractului este prevăzut în anexa Ordinului nr. 73/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID – 19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii. Pentru activitatea realizată în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID – 19 personalul medico – sanitar şi registratorii medicali, cu excepţia personalului delegat sau detaşat, beneficiază de plată pentru timpul efectiv lucrat la un tarif orar diferenţiat în baza contractului de prestări servicii, după cum urmează:

  • a) 90 lei/oră pentru medici;
  • b) 45 lei/oră pentru asistenţi medicali;
  • c) 20 lei/oră pentru registratori medicali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here