MOARTE CUMPLITĂ PENTRU UN BĂTRÂN DIN CALVINI

0
470
Sursa foto: ISU Buzău

Un bărbat de 82 de ani a fost găsit fără suflare, în imobilul cuprins de flăcări. Nenorocirea s-a produs ieri dimineață, atunci când pompierii buzoieni din cadrul Staței de la Mărunțișu au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o locuință pe raza localității Bîsceni de Sus, din comuna Calvini. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperiș cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați și interior cu posibilitate de extindere la alte corpuri de clădire, în continuare acționându-se pentru localizarea și lichidarea incendiului, acesta fiind stins in limitele găsite. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Pe timpul acțiunilor de stingere, tatăl proprietarului, în vârstă de 82 de ani, a fost găsit fără viață. În weekend, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău au gestionat 84 de evenimente. Cele mai multe, 42 la număr, au fost cazuri S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here