ROMÂNII, DORNICI SĂ SE VACCINEZE ANTI-COVID

0
463

Aproape 60 la sută dintre  români ar vrea să se vaccineze impotriva Sars Cov 2. Datele reies dintr-un sondaj realizat săptămâna trecută, de Centrul de Sociologie Urbana și Regională. Potrivit cercetării sociologice, 53% dintre români nu văd cu ochi buni campania de vaccinare contra COVID-19, faţă de 41% care consideră că efortul autorităţilor funcţionează. Întrebaţi dacă s-ar vaccina, participanţii la sondaj au răspuns în proporţie de 38% că s-ar vaccina cu siguranţă, iar 21% au răspuns că probabil se vor vaccina, deşi mai aşteaptă. Doar 12% sunt hotărâţi să nu se vaccineze, în vreme ce alţi 12% afirmă că probabil nu se vor vaccina. Aproape 13 la sută dintre români sunt încă nehotărâți.

Atunci când vine vorba luarea deciziei de a se  vaccina sau nu , 44 la sută dintre români spun că au fost influențați de medici, 36 la sută de membrii familiei, iar pentru 24 la sută a contat și părerea prietenilor. Studiul CURS a fost realizat, prin telefon, în perioada 11-15 ianuarie, pe un eșantion de 1100 de persoane, cu vârste de 18 ani și peste. Între timp, campania de vaccinare continuă pentru persoanele ce fac parte din categoria a II-a, și anume, cei cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice și angajații din domenii esențiale. Programarea se poate face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.

În cazul persoanelor care deservesc activități esențiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze. Până acum peste 300 de mii de români au reușit să obțină o programare pentru imunizarea împotriva Sars Cov 2. Numărul total de persoane vaccinate anti-Covid 19,  cu vaccinul Pfizer-BioNtech, de la începutul campaniei depășește  235  de mii, dintre care aproape 2000 de persoane au fost primit și a doua doză. În total, 809 persoane au avut reacții adverse comune și minore, fie durere la locul injectării, fie dureri de cap, dureri musculare sau febră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here