Autoritățile sunt în alertă în urma unui puternic incendiu cu degajare mare de fum izbucnit, în această dimineață, la o societate care se ocupă cu reciclarea frigiderelor – Romcycling, aflată la marginea Buzăului, pe Șoseaua Pogonele. La scurt timp de la declanșarea acestuia, buzoienii au primit un mesaj RO-ALERT prin care sunt anunțați să lase libere căile de acces pentru accesul forţelor de intervenţie. De asemenea, aceștia sunt rugați să respecte recomandările dispuse de autorităţi, inclusiv a celor care presupun evacuarea din zona expusă, restricţii rutiere sau rute ocolitoare. Buzoienii sunt sfătuiți de către pompieri să ia toate măsurile de autoprotecţie: să închidă uşile şi ferestrele, să astupe gurile de aerisire şi să oprească funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare! În zona în care arde pot fi observate flăcări uriașe, dar și un fum dens, negru, care este vizibil de la kilometri buni. În acest moment, pompierii buzoieni intervin cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, Vasile Prahoveanu, în incinta societății sunt cantități foarte mari de material combustibil, iar lichidarea incendiului va fi de lungă durată. Focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi.
Zona a fost izolată imediat, iar gazele şi curentul electric au fost întrerupte. Inițial, focul a cuprins carcase de frigidere și tone de calbluri aflate pe o platformă în aer liber. Ulterior, incendiul s-a extins și la o hală aflată în apropiere, plină cu deșeuri electrocasnice. La fața locului au sosit și reprezentanți ai Prefecturii, Ministerului Afacerilor Interne, Gărzii de Mediu și Inspectoratului Teritorial de Muncă. Dincolo de amploarea incendiului și pericolul existent, rămâne problema de mediu, care va trebui lămurită de către comisarii de la Garda de Mediu. Polițiștii urmează să stabilească acum cauzele care au dus la declanșarea incendiului.
Acesta este al doilea incendiu, în mai puțin de un an, la un depozit de deșeuri reciclabile. În data de 24 iunie, anul trecut, un alt incendiu a izbucnit la o fabrică de reciclare din localitatea Frasinu, aparținând aceluiași grup de firme, GreenWeee Internațional. Nici atunci nu s-au înregistrat victime, însă pagubele au fost uriașe.