În 2020, pandemia de COVID-19 a afectat grav și instituțiile de cultură. Din luna aprilie, activitatea Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat s-a mutat în mediul on-line. Până atunci, Centrul Cultural a reușit să marcheze Ziua Culturii Naționale, să o comemoreze pe artista lirică Florica Cristoforeanu și să găzduiască Concursul de muzică clasică ,,Drumul spre celebritate”.
Ulterior, instituția de cultură din Râmnicu Sărat a organizat mai multe lansări de carte. De asemenea, în curtea Casei Moșescu, reprezentanții Centrului Cultural și inițiatorii proiectului cultural ,,Personalitati ramnicene” l-au omagiat pe poetul Stelian Cucu și pe artistul Vali Sterian, căruia i s-a acordat, post-mortem, titlul de ,,Cetăţean de Onoare” al municipiului Râmnicu Sărat.
Din toamna anului 2020, Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, a început să-și reia ușor activitatea clasică. Instituția a organizat seri de cinematograf în aer liber și a deschis oficial cinematograful din cadrul Centrului. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” a încheiat anul 2020 cu concerte de colinde difuzate în mediul on-line.