ATENȚIE LA ARTIFICII!

0
744

De 30 de ani, nu există Revelion fără artificii și petarde! Dincolo de spectaculozitatea lor, se ascunde, însă, un real pericol, mai ales când în preajmă sunt şi copii. Legea spune că doar materialele pirotehnice din categoria 1 pot fi vândute publicului. Restul sunt doar pentru pirotehniști. Din păcate însă, în diferite spații publice, sunt comercializate, ilegal, artificii sau petarde din categoria a doua sau chiar a treia, extrem de periculoase. S-a întâmplat în această săptămână când polițiștii buzoieni au depistat un tânăr care deținea 11 kilograme de petarde și artificii, din categoria celor interzise. Polițiștii i-au confiscat toată marfa și i-au întocmit dosar penal.

Polițiștii vă sfătuiesc să nu achiziționați materiale pirotehnice de la persoane neautorizate și să sesizați orice încălcare a legii prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.

Oamenii legii efectuează controale la sediul societăților care dețin aviz pentru comercializarea articolelor pirotehnice, dar și în piețe, locul preferat de anumiți indivizi pentru a vinde ilegal petarde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here