În prag de an nou, picturile artistului Mihail Gavril aduc amatorilor de artă și și frumos din Râmnicu Sărat un exemplu viu de spiritualitate, culoare și lumină. Născut la Fălticeni, în județul Suceava, Mihail Gavril este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București. Lucrările artistului se află în colecții particulare sau publice din mai multe țări europene, asiatice și chiar SUA. Un pelerin prin definiție, Mihail Gavril a pornit în viață și în artă cu faimoasele mănăstiri din Bucovina, a pictat marile catedrale ale Vestului European, a mers în Țara Sfântă și la Muntele Athos. De fiecare dată, pictorul a transpus în lucrările sale credința adâncă în Divinitate.
Expoziția ,,Grăit-au cerurile și prin oamenii pământului”, semnată de Mihail Gavril este găzduită, în această perioadă, de Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Expoziția care integrează picturi cu tematică religioasă este darul oferit râmnicenilor de Muzeul Municipal cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Pictorul Mihail Gavril este prezent pe simezele Muzeului din Râmnicu Sărat cu un număr de aproximativ 60 de lucrări.