Așa după cum se știe, în foarte multe cazuri, munca suplimentară sau peste program, este prestată adesea de salariați; uneori, nu este însă remunerată corespunzător sau deloc, alteori este făcută deși există interdicții exprese în lege care i se opun. Cei mai afectați de nerespectarea legii în cazul acesta sunt, desigur, angajații, mai ales cei din domeniul privat. Conform dispozițiilor Codului muncii, durata normală a timpului de muncă, pentru salariații cu normă întreagă, este de opt ore/zi, respectiv 40 de ore/săptămână. Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Iată, potrivit avocatnet.ro, care sunt principalele lucruri esențiale pe care trebuie să le aveți în vedere atunci când activitatea dumneavoastră presupune muncă suplimentară:
- Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
- Salariații angajați în baza contractelor de muncă cu timp parțial nu pot presta muncă suplimentară.
- Munca suplimentară necesită acordul salariatului.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu următoarele excepții:
- Durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.
- Contractele colective de muncă pot prevedea o perioadă de referință de cel mult 12 luni, cu condiția respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților. Aceste clauze vor avea la bază motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii
- Perioada de suspendare a contractului individual de muncă și durata concediului de odihnă nu intră în calculul perioadei de referință.
- Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de opt ore.
- Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
- Repartizarea inegală a programului de lucru trebuie specificată expres în contractul individual de muncă.
- Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
- Programul de muncă și modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoștință salariaților și sunt afișate la sediul angajatorului.
- Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
- Angajatorul poate acorda, în avans, zilele libere plătite. Acestea vor fi compensate de către salariați, prin efectuarea orelor suplimentare, în următoarele 12 luni.
- În situația în care munca suplimentară este compensată prin ore libere, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
- Dacă angajatorul nu poate compensa munca suplimentară prin ore libere în termen de 60 de zile calculate din momentul prestării, în luna următoare salariații vor beneficia de un spor la salariu (pentru orele suplimentare). Sporul este negociabil, dar nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
- Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, cu excepția salariaților care lucrează în ture (schimburi). În cazul acestora, repausul minim este de opt ore.
- Munca efectuată în zilele de sâmbătă, duminică, în sărbătorile legale sau în zilele libere negociate prin contractele colective de muncă este reglementată distinct în Codul muncii
Un caz neprevăzut în cadrul Codului muncii, dar obligatoriu la nivel european, este cel al conducătorilor auto care nu pot presta muncă suplimentară, fiind instituite reguli prin Regulamentul privind armonizarea unor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere.
