Poleiul format pe drumurile din județul Buzău creează deja probleme în trafic. Potrivit polițiștilor buzoieni, traficul este blocat pe următoarele tronsoane de drum în județul nostru: pe DN2E85, între km. 68 (lim.jud.Ialomita) și 78, în zona Caldarusanca, unde este polei generalizat pe partea carosabilă. S-a luat măsură restricționarii traficului rutier, până la restabilirea viabilitatii părții carosabile. la acest moment Traficul este redirecționat pe ruta Buzău-Ploiesti.
De asemenea, din cauza poleiului format pe partea carosabilă se circulă cu dificultate pe DN2C- între Padina și Smeeni; DJ 203 D – între Smeeni și Țintești. La acest moment pe toate tronsoanele intervin utilaje. Polițiștii le recomandă șoferilor să conducă prudent și să adapteze permanent viteza de rulare la condițiile de drum; să folosească preponderent frâna de motor; să nu se angajeze în depășiri, în condițiile meteorologice actuale, aceasta manevră prezentând un risc crescut și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri întâlniți în trafic.