VIAȚĂ DE COLINDĂTOR, ÎN TIMP DE PANDEMIE

0
478

În fiecare an, în decembrie, cântecele tradiționale răsună în curțile oamenilor. Zeci de colindători, mici și mari, îmbrăcați în cojoace și port popular, vin să aducă în casele oamenilor vestea că s-a născut Iisus Hristos, dar și să răspândească noroc, voie bună și belșug printre gazde. În zona  Buzăului, cetele de colindători, care se deghizează în perioada sărbătorilor, au sunat deja adunarea în căminele culturale. La Mânzălești, membrii grupului folcloric au scos deja recuzita de la naftalină și au început repetițiile. Lucică Dinu este unul dintre cei mai vechi colindători din sat. În perioada Crăciunului, se deghizează în unchiaș, personaj al unui vechi dans comic întâlnit numai în această zonă. Anul acesta, Baba și Moșul din Mânzălești ar putea avea încă un rând de măști, pe sub cele vechi, făcute din lână și piele de capră.

Tot la Mânzăleşti, de Anul Nou, se colindă cu “Vasilca”, obicei transmis din generaţie în generaţie, vechi de peste două secole. Cete de bărbați merg cu o păpuşă împodobită cu cercei şi mărgele să colinde tinerii neînsuraţi, pentru a le duce norocul în casă. Colindătorii din Mânzălești nu știu încă dacă anul acesta vor mai respecta vechile tradiții. Colindătorii speră ca autoritățile să fie îngăduitorare cu tradițiile de Crăciun și Anul Nou, pe care, spun ei, nici măcar cele două războaie mondiale nu le-au întrerupt. Aceștia spun că se vor reorganiza pe grupuri mici, astfel încât să nu se abată de la restricțiile impuse de pandemie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here