BILANȚ NAȚIONAL: 10.884 PERSOANE DIAGNOSTICATE CU INFECȚIE CU SARS – COV – 2 AU DECEDAT

0
430

Până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 326.657 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.208 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 26.11.2020 (10:00) – 27.11.2020 (10:00) au fost raportate 172 de decese (109 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.157. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.048.536 de teste. Dintre acestea, 35.610 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.026 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.584 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.039 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here