Județul nostru înregistrează alte noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în condițiile unui număr mai mic de teste efectuate în weekend. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 23 de cazuri noi de COVID 19, 4 pacienți fiind diagnosticați într-un laborator privat de analize, iar unul într-o unitate sanitară din alt județ. Cei 23 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 12 și 77 de ani.
Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 3.305, 2.717 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 772 de persoane se află în carantină, iar 356 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, este de 111.
Deși Direcția de Sănătate Publică Buzău nu a anunțat pentru ziua de astăzi niciun deces, conducerea Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a precizat că duminică noaptea s-a înregistrat primul deces. Este vorba despre un bărbat de 77 de ani care avea și alte comorbidități, ceea ce i-au agravat situația.