Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) le reamintește fermierilor că astăzi este ultima zi în care se mai depun cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. Până acum au fost depuse 508 cereri pentru sectorul bovin, 286 cereri pentru sectorul avicol și 251 cereri pentru sectorul suin.
Pentru sectorul bovin cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, iar în situația în care dețin mai multe exploatații, la centrul județean APIA pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz. Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se pot transmite și prin fax, poștă sau în format electronic prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis. Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru sectorul bovin se regăsește în OUG.nr. 149/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.808 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19
Pentru sectoarele avicol și suin cererile se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe rază cărora își au sediul social sau la centrul județean al APIA unde a depus cererea de solicitare pentru Măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014-2020 și pentru Măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul A) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR 2014-2020. Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la centrele județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.
Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru sectorul avicol se regăsește în OUG nr.151/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.810 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA, www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19 iar pentru sectorul suin formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.150/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.809 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA, www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură asigură fermierii că acordă o importanță deosebită depunerii cererilor de sprijin pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor județene, cât și la nivelul aparatului central.