Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 16 de cazuri noi de COVID-19, unul dintre pacienți fiind testat și diagnosticat într-un laborator privat. Cei 16 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 19 și 65 de ani. Este și o veste bună: nu s-a înregistrat niciun deces în județ, în ultimele două zile, din cauza coronavirusului.
Deoarece, în județul Buzău, toate paturile destinate internării bolnavilor cu COVID-19 sunt ocupate, un număr de 49 de pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.
Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 2.609, 2.192 de persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 223 de persoane se află în carantină, iar 182 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 95.