Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău acordă sprijin financiar pentru măsura de distilare a vinului în situaţii de criză. Cererile pentru acordarea sprijinului se depun la sediul central al agenţiei, fie după finalizarea operaţiunilor de distilare şi denaturare – nu mai târziu de 25 septembrie 2020, fie în avans – nu mai târziu de 11 septembrie 2020.
Solicitanţii de sprijin pot fi persoane juridice sau forme asociative ale acestora, autorizate pentru distilarea produselor vinicole. Valoarea avansului este de maximum 80% din valoarea corespunzătoare volumului estimat, în condiţiile constituirii unei garanţii bancare de 100% din valoarea avansului solicitat. Efectuarea plăţilor va avea loc până la data de 15 octombrie 2020.