Nu ai cum să realizezi lucruri mari, dacă nu reușești mai întâi să le definești. Viziunea este legată de strategie, iar aceasta – necesară oricărui oraș – trebuie să fie pe termen mediu și lung. În acest sens, administrația râmniceană are depuse o serie de proiecte pentru dezvoltarea municipiului, o parte dintre investiții fiind realizate, altele fiind în așteptare. La capitolul transport urban, societatea Transport Urban de Călători, care are ca acționar public municipiul Râmnicu Sărat, a primit, în 2018, un sprijin material extrem de important din partea Consiliului Local Municipal, pentru a-și redresa activitatea. Astfel, din bugetul local au fost achiziționate 10 mijloace de transport – 3 microbuze noi, 2 autobuze noi și 5 autobuze second hand-, în valoare de aproximativ 375.000 de euro. Recent, parcul auto al societății de transport în comun s-a îmbogățit cu încă două microbuze second-hand, aflate într-o stare bună de funcționare, urmând a face față cerințelor cetățenilor. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat își propun pe viitor achiziționarea unor autobuze electrice.
,,Avem în vedere și este în derulare un proiect pe mobilitate urbană, care prevede și achiziționarea unor mijloace de transport electrice, moderne, care cu siguranță vor face față tuturor acestor solicitări pentru transportul urban de călători. Râmnicenii au nevoie de transport urban, solicită acest lucru și noi – atât partea de administrație, cât și Consiliul Local – întotdeauna am fost preocupați ca societatea să funcționeze în parametri normali și să ofere servicii de calitate râmnicenilor”, a precizat viceprimarul Nicolae Florian.
Atunci când un oraş este igienizat în permanenţă şi serviciile de salubrizare sunt eficiente, întreaga comunitate este mulțumită. Este deosebit de importantă menţinerea unui grad ideal de curăţenie în orice incintă şi spaţiu, atât pentru buna desfăşurare a lucrurilor, dar mai ales pentru sănătatea celor ce locuiesc în respectiva zonă. Platformele de gunoi subterane reprezintă o soluție civilizată pentru a scăpa de mizeria și mirosul neplăcut din cartierele din municipiul Râmnicu Sărat. În acest an, operatorul de salubrizare va muta în subteran 10 platforme îngropate, din cele 23 propuse la nivelul orașului. Astfel, deșeurile aruncate de cetățeni vor ajunge în containere îngropate în pământ, iar oamenii străzii nu vor mai avea acces la merialele reciclabile din pubele. Pentru patru platforme de gunoi, operatorul de salubritate a obținut deja autorizațiile de construire.
,,Este nevoie de această procupare să trecem de la sistemul acela învechit, când aruncam totul la întâmplare, să trecem la partea de colectare selectivă a deșeurilor. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă, mai ales după ce s-a semnat acel contract cu operatorul de salubrizare, din păcate cu o întârziere de 2 ani, ceea ce a făcut să ne întârzie cu realizarea acelor platforme de gunoi îngropate, care până acum ar fi trebuit să fie finalizate, dar nici din vina Primăriei, nici din vina operatorului. Așa este sistemul în România, în care orice licitație este contestată, iar unele investiții sunt întârziate. Dar, anul acesta vor fi realizate 10 platforme vor fi îngropate și în ceea ce privește partea selectivă, râmnicenii s-au obișnuit cu acest mod de selectare colectivă. Dovadă, cantitatea tot mai mare de astfel de deșeuri reciclabile, undeva în medie, la peste 60 de tone lunar. Cu cât vom reduce partea efectivă de deșeu care se va duce la groapa de gunoi, cu atât și prețul va rămâne la fel și nu va crește, sau este posibil să scadă”, a mai explicat Nicolae Florian.
Îmbunătățirea condițiilor de viață pentru tineret a reprezentat o preocupare constantă a administrației râmnicene. În ceea ce-i privește pe tinerii râmniceni care muncesc dar își doresc o locuință proprie, la acest moment există acele locuințe tip ANL, sau locuințe social. Totuși, pe viitor reprezentanții primăriei mai în vedere și un alt proiect. ,,Pentru următorii ani, au fost depuse proiecte unele dintre ele aflate într-un anumit stadiu și cu siguranță va începe construcția de locuințe sociale. Când spun sociale, nu mă refer doar la cei care nu au niciun venit, ci la tineri în general care nu au o casă proprie și acest lucru se va întâmpla. Avem în devere căminul fostei școli din cartierul Anghel Saligny și două scări de bloc în Alecu Bagdat. Deja sunt înaintate aceste documentații și cu siguranță anul viitor vor fi realizate aceste locuințe așteptate de râmniceni. La fel, am oferit și oferim gratuit tinerilor care doresc să-și clădească o locuință, un teren de 300 mp., bineînțeles respectând anumite condiții impuse de lege”, a mai precizat viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat.