NOI LUCRĂRI PUBLICATE SUB EGIDA MUZEULUI JUDEȚEAN BUZĂU

0
616

Seria de lucrări, publicate sub egida Muzeului Județean Buzău, s-a îmbogățit, zilele acestea, cu două volume noi, semnate de Laurențiu-Ștefan Szemkovics și Radu Harhoiu. Aceste se vor găsi curând la standul instituției buzoiene. Vorbim despre lucrarea ,,Județele Buzău și Râmnicu Sărat în documente de la Constantin Brâncoveanu (1689-1713)”, semnată de Laurențiu-Ștefan Szemkovics, reliefează aspecte din viața Episcopiei Buzăului și a mănăstirii Râmnicu–Sărat, ctitoria ilustrului Constantin Brâncoveanu și a marelui spătar Mihai Cantacuzino. Sunt analizate 90 de documente ce provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, din următoarele fonduri și colecții: „Mitropolia Țării Românești”, „Episcopia Buzău”, „Mănăstirea Râmnicu-Sărat” și „Ionașcu Ion”.

Volumul semnat de Radu Harhoiu, “Huni și goți hunici la Dunărea de Jos”, ilustrează unul dintre cele mai spectaculoase fenomene desfășurate la Dunărea Inferioară, în sec. al IV-lea și al V-lea d. Hr. Piesele de port și de podoabă descoperite în ținuturile Dunării de Jos, unele dintre ele singulare prin înalta lor măiestrie, redau virtuozitatea acelor necunoscuți meșteri aurari ale căror produse au ținut mereu trează admirația contemporanilor și a epigonilor. Acest fast exprimat atât în viața de aici, cât și în cea de dincolo, reflectă o mentalitate necunoscută epocii anterioare. A fost și acesta unul dintre rarele momente în care „Marea Istorie” s-a desfășurat și la Dunărea Inferioară, una din clipele strălucirii orbitoare a stepei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here