Tabăra „Măgura Art” și Bienala „Ion Andreescu”, proiecte de anvergură la nivel național a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Buzău, vor benecia de finanțare din partea Consiliului Județean. Mai exact, pentru „Măgura Art”, proiect ce reunește șase artiști plastici cunoscuți din mai multe județe ale țării, vor fi alocați 10.000 lei. În cadrul acestui proiect, în perioada 17-22 august, artiștii vor picta la Buzău, unele dintre cele mai reprezentative monumente și peisaje. De asemenea, pentru cea de-a XI-a ediție a Bienalei „Ion Andreescu”, Consiliul Județean va oferi un premiu în valoare de 500 lei. Mai mult, acest eveniment va avea loc în octombrie și va fi extins anul acesta, în premieră, în două locații. Pe lângă spațiul expozițional de la Galeriile Ion Andreescu, Consiliului Județean ar urma să mai pună la dispoziția Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Buzău și galeriile Centrului de Cultură și Artă, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
Acasă Administrație „MĂGURA ART” ȘI BIENALA „ION ANDREESCU”, CU SPRIJINUL CONSILIULUI JUDEȚEAN BUZĂU